Serviciul de presă al BBC World Service a emis următorul comunicat:
BBC World Service a decis să închidă redacţia sa în limba română. Se aşteaptă ca Radio BBC România, care în present transmite aproape 4 ore pe zi şi realizează o pagină de internet proprie, să-şi înceteze emisia la 1 august 2008, după 68 de ani de activitate neîntreruptă.
Redacţia în limba română este ultima din BBC WS într-o limbă alta decât limba engleză, care mai transmite în prezent într-o ţară membră a Uniunii Europene.
Decizia survine în urma unei reevaluări a structurii BBC WS din perspectiva bugetului instituţiei, stabilit în acord cu guvernul britanic în octombrie 2007, pentru anii 2008-2011. Este singura închidere prevăzută în acest interval bugetar.
Decizia a fost aprobată de consiliul de administraţie al BBC şi de ministerul de Externe britanic şi a fost luată în urma unei analize a situaţiei audienţei, a schimbărilor de pe piaţa media şi a scăderii impactului BBC în România.
Schimbările vor fi făcute în contextul presiunilor financiare cu care se confruntă BBC WS. Bugetul aprobat prevede resurse suplimentare pentru proiecte noi precum o televiziune în limba arabă şi una în limba persană, dar impune economisirea strictă a circa 3 la sută din fondurile cu care se acoperă cheltuielile curente. În ultimul deceniu, BBC WS a economisit în medie 2.7 la sută din bugetul anual, adică, în total, 46 milioane de lire sterline.
Competiţia pe piaţa radio şi mass-media în general s-a intensificat mai ales după intrarea României în Uniunea Europeană. În plus, o serie de fuziuni şi achiziţii pe piaţa radio au determinat mai multe reţele să renunţe la preluarea emisiunilor BBC. Parteneriatele de acest fel sunt foarte importante într-o ţară unde audienţa pe unde scurte este nesemnificativă. Aceste schimbări au dus la scăderea audienţei BBC (în present, sub 3 la sută din piaţa radio), fenomen care nu a putut fi combătut prin lansarea câtorva frecvenţe FM proprii.
Difuzarea de programe în limba română destinate Republicii Moldova va înceta, de asemenea, deoarece biroul de la Chişinău nu poate funcţiona fără infrastructura întregii redacţii în limba română.
Cele 4 frecvenţe FM ale BBC din România şi cea din Republica Moldova, care în prezent difuzează şi programe în limba română, vor continua să transmită exclusiv programe în limba engleză în România şi în engleză, rusă şi ucraineană în Republica Moldova, în măsura în care autorităţile media o vor permite. Publicul din ambele ţări va continua să beneficieze de programe BBC Global News în limba engleză, cum ar fi radio BBC WS, televiziunea BBC World News şi de pagina de internet bbc.com/news.
Închiderea redacţiei BBC WS în limba română afectează 46 de angajaţi (30 la Bucureşti, 4 la Chişinău şi 12 la Londra) şi va duce la o economie de 1,3 milioane de lire sterline.
miercuri, 25 iunie 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu