Drept care am purces la drum prin noapte, in Tel Aviv. La un moment dat vedem o chestie luminata dragut, pe care scria Mike's Place. Vrem acolo. Dragos zice: Nu v-as sfatui, cladirea aia de langa e Ambasada Americana, iar barul ala a fost bombadrat de trei ori. Okeeeeey, nu mai vrem acolo.
Am ajuns la o terasa super, pe malul marii. Eu mi-am comandat un snitel de pui, usurel, de seara, mi-am zis in gand. Si m-am trezit in fata cu o farfurie monstruoasa, cu multi monstri in ea. A costat 60 de sekeli (1 euro=5 sekeli), super scump, de vreme ce o rochie era in jur de 70 de sekeli. Drept care, unitatea mea monetara in Israel a fost... snitelul. La modul urmator: am dat un snitel si jumatate pe papucii astia din piele...
Tel Avivul este un oras murdar si pitoresc. Noaptea dadeam peste munti de gunoi pe strada, multe pisici. Povestea pisicilor e fabuloasa. In Israel nu exista caini vagabonzi. Pisici insa, la greu. Primaria da bani asociatiilor de locatari ca sa hraneasca si sa sterilizeze felinele.
Pentru ca nu prea sunt locuri de parcare, majoritatea masinilor sunt zgariate. Adica oamenii ies cum pot din parcari.
Aaaaaa, si n-am vazut nici o masina de fitze, numai litraj mic. Am vazut un singur Logan, in ultima zi de "sejur".
A doua zi: Dimineata a fost rezrvata Ministerului de Externe. O camera si cate un oficial mai inalt sau nu, venea sa ne explice cat de nashpa sunt palestinienii si cat de oribil e Ahmadinejad, cu bombele lui cu tot. Pe hol, pe unul dintre pereti era o expozitie de ... lingurite. Toate tarile erau reprezentate, pana si Iranul. Ei bine, diplomatia romana n-a binevoit sa doneze nici o lingurita.
Peretii cladirii erau fabulosi. Din exterior se vedeau asa:
Din interior asa:
Asta e gradina pentru fumatori:
In fiecare zi am avut cate un/o membru al biroului de presa pe langa noi, sa raspunda la intrebarile mai mult sau mai putin idioate pe care le puneam. La fiecare pranz/cina, mai aparea cate un alt oficial al MAE, care se ne mai explice o data cum e cu palestinienii si cu Iranul.
In drum spre masa - am mancat numai la restaurante kosher - ceea ce pentru mine a fost o crima (fara lapte la cafea) - am dat de o imbulzeala de evrei ultraordotocsi. Mai aveau un pic si se bateau pe ... ceva. Ce se intampla?
Se dau ajutoare, zice Eitan... tanarul de la MAE responsabil cu programul nostru criminal. Omu' pleaca la Chicago, la ambasada. Cica a avut de ales intre Romania si Chicago si nu l-a lasat nevasta sa vina in Romania. El este Eitan:
Ce mi-a placut in Ierusalim, pe strada:
Am facut zeci de poze cu pustani in armata, pe strada. Unii aveau arme, altii nu. Tineri frumosi, pentru care armata este o datorie. In principiu asa iti dai seama ca, in ciuda multitudinii de institute pentru pace, organizatii de cooperare, vorbe mestesugite, razboiul este in sangele lor. Garduri peste tot, sarma ghimpata... nu, nu are cum sa fie pace acolo.
Muzeul Yad Vashem - Muzeul Holocaustului. In forma de piramida cu un hol foarte lung, din care se faceau, la stanga si la dreapta, camere in care erau prezentate ororile nazismului. E greu sa accepti ca exista oameni care afirma ca "Holocaustul nu a existat", atunci cand calci peste ghetute de copii si vezi liste cu sute de deportati si in Romania, btw. Impresionant memorialul copiilor: un culoar de oglinzi, intuneric, in fiecare oglinda palpaia cate o lumanare, dar nu-ti dadeai seama unde este asezata. Ulterior am aflat ca practic era o singura lumanare multiplicata de jocul oglinzilor. Nu am avut voie sa facem poze inauntru.
Turul de forta a continuat cu Biserica lui Iisus si Zidul Plangerii:
Zidul plangerii este impartit in doua: in dreapta sunt femeile, bucata mai mica, iar in stanga barbatii, cu intrarea in sinagoga. Am vazut o fata de vreo 14 ani care, toate cele 10 minute pe care le-am petrecut eu la zid, a stat cu buzele lipite de piatra si a plans.
Da, am pus si eu un biletel in zid - cu greu, ca fiecare gaurica in piatra era ocupata. Am intrebat ce se intampla cu biletele alea, pentru ca are si zidul ala limitele sale. Ni s-a raspuns ca periodic sunt luate si duse intr-un loc special, unde sunt pastrate, pentru ca nimic pe care este scris numele Domnului sau Ii este adresat, nu poate fi aruncat.
Asa arata Ierusalimul noaptea:
- Va urma -
