Nu stiu de ce aveam impresia ca un concert cu Alexandru Andries este un fel de agapa intre prieteni, unde lumea canta si se misca pe ritmuri de Tepes Doamne. Am fost pentru prima oara la un concert cu Andries, cel anual, din cate am inteles, tinut in casa de cultura a Ministerului de Interne. Adica acolo de unde a fost dat jos de pe scena, in 1974, dupa un cantec cu militieni. Am ascultat cantece vechi si noi, am vazut un Andries cu burtica mai mare si aceeasi voce inconfundabila. In fata unui public mai degraba apatic, care nu a crescut cu "E razboi Ioane" sau "Am cravata mea", Andries s-a apucat sa cante despre Becali, Andreea Marin si Moni si Iri. Nu stiu de ce nu simteam nevoia sa aud asa ceva. Si daca tot vorbim de mondenitati, cum de a ratat-o pe Elodia? Oricum, nu am regretat ca am fost. Mi-am amintit de adolescenta si de "Asta-i usa", chiar daca nu mi-a cantat "Are ochi de ciocolata".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu